O femeie în vârstă de 48 de ani, E.M., din judeţul Botoşani, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon”, din Iaşi, după un accident de circulaţie. 

Doctorii ieşeni au precizat că femeia a fost victima accidentului rutier, în calitate de pasageră în partea stângă-spate a unui autoturism

Pacienta era conştientă şi cooperantă. Aceasta a ajuns la unitatea medicală cu policontuziecu o fractură supracondiliană la umărul stângcu o fractură omoplatului drept cu minimă deplasare, cu o tasare de corp vertebral D 12 şi o contuzie toraco-abdominalăPacienta a fost internată în cadrul Clinicii de Ortopedie a unităţii medicale”a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPUSMURD Iaşi.

Femeia urmează a primi tratament de specialitate, iar, în cauză, oamenii legii au declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului rutier, aceştia întocmind un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Articolul precedentIeșean arestat pentru corupere sexuală
Articolul următorUn octogenar din Iaşi a dejucat planurile unui… “medic”