Muzeul Militar a fost inaugurat ieri la Cercul Militar în prezenţa lui Maricel Popa, preşedintele Consiliuliui Judeţean, Marian Şerbescu, prefectul judeţului, viceprimarului Radu Botez, şefului Aeroportului, Cătălin Bulgariu, şefului Ateneului, Andrei Apreotesei şi a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

La eveniment au fost prezenţi şi numeroşi istorici, dar şi mulți ieşeni.

Proiectul „Sub semnul infinitului vertical“ al Asociaţiei „Dar Development“ a fost prezentat în cadrul festivităţilor de inaugurare a Muzeului Militar „Ştefan cel Mare“ – Filiala Iaşi şi a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“.

Programul de inaugurare a noului muzeu a cuprins primirea invitaţilor, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, momente omagiale, tăierea panglicii inaugurale, precum şi vizitarea expoziţiilor permanente şi temporare.

Un moment deosebit a fost omagierea colonelului în retragere Mihai Cruceanu, care a împlinit 100 de ani, fiind unul dintre puţinii ,,centenari“ în viaţă ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Un alt moment a fost donarea unei replici a Drapelului de luptă al Regimentului 15 Infanterie ,,Războieni“ de către elevii Şcolii Gimnaziale ,,Paradis“ din Iaşi. Festivitatea a fost organizată de Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt“ şi Muzeul Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I“.

Articolul precedentSe fac angajări la CTP Iași
Articolul următorMarius Bodea: „Se pot pierde finanţări alocate Centenarului la Iaşi“