La data de 15.06, ora 02:50 în Dispeceratul ISU IASI s-a anunțat un iIncendiu la o anexă și o casă în satul Cristești, comuna Cristești, județul Iași. La locul evenimentului a acționat Secția de Pompieri Pașcani cu trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat. 

La ajungerea forțelor de intervenție la locul evenimentului incendiul se manifesta la 2 locuințe și 2 anexe. La o locuință ardea acoperișul pe o suprafață de aproximativ 80 de mp iar la cea de-a doua locuință pe o suprafață de aproximativ 40 de mp. 

 Pe timpul incendiului a fost identificată o persoană de sex masculin în vârstă de 71 de ani carbonizată.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
– nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
– asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
–    așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură; 
– nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
– nu puneți lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
– nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentZiua europeană de prevenire a furturilor din locuință
Articolul următorAl treilea caz de variola maimuței confirmat în România