Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) scoate la concurs, pentru sesiunea de admitere din iulie, 4035 de locuri la buget pentru studiile de licență și 2434 de locuri fără taxă pentru studiile universitare de master. De asemenea, sunt disponibile și 4927 de locuri cu taxă, 3288 pentru studii de licență și 1639 pentru studii de master.

Candidații se vor putea înscrie în perioada 13-24 iulie, ia rezultatele se vor afișa în perioada 27-31 iulie. Perioada în care se pot înscrie candidații români de pretutindeni este 13-18 iulie.La admiterea din acest an au fost eliminate toate probele scrise, iar probele orale se vor susține online, prin intermediul platformelor audio-video.

Oferta celor 15 facultăți ale UAIC cuprinde 77 de specializări la studii de licență și 110 pentru studii de master. La majoritatea facultăților Universității, admiterea pentru studii de licență se va face exclusiv pe baza mediei generale de la examenul de bacalaureat. Șase facultăți iau în calcul la admitere, pe lângă media generală de la examenul de bacalaureat, media anilor de studii, media la diferite discipline studiate în liceu sau nota la diverse probe din cadrul examenului de bacalaureat.

Admiterea la studii de master se va face pe baza unei medii în care examenul de licență va conta în proporție de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului și/sau a scrisorii de intenție sau interviul, susținute online, va avea o pondere de 40%.

Oferta de admitere pentru anul 2020 include 25 de specializări în limbi străine, patru la studii de licență și 21 la studii de master. Pentru aceste programe, candidații vor susține și un test de competență lingvistică, online, sau vor echivala certificate recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

 

Articolul precedentTrei persoane condamnate pentru trafic de persoane și constituire de grup infracțional, conduse după gratii
Articolul următorUn număr record de cazuri noi de Covid-19 au fost anunțate de autorități. Cel mai mare număr înregistrat în România