Aproape toate universităţile de stat din Iaşi mai au locuri, atât la taxă, cât şi la buget, pentru admiterea de toamnă.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi va organiza admitere la facultăţile unde nu s-au ocupat toate locurile în admiterea din vară în perioada 10 – 12 septembrie, fiind vizate în special facultăţile de ştiinţe exacte, în condiţiile în care cea mai mare concurenţă a fost şi anul acesta la Facultatea de Psihologie.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi organizează o admitere în toamnă în principal pentru încercarea ocupării locurilor rămase libere la Facultatea de Farmacie, deşi există şi câteva locuri pentru anumite categorii şi la alte facultăţi. Pentru Românii de pretutindeni sunt 3 locuri libere la Medicină şi 2 la Bioinginerie, pentru candidaţii din mediul rural 1 la Nutriţie şi Dietetică, 2 la Medicină Dentară şi 4 la Farmacie, iar pentru romi câte un loc la Asistenţă Medicală Generală, Tehnică Dentară şi Farmacie. Sunt zece locuri scoase la concurs la Nutriţie şi Dietetică, la taxă în lei, în timp ce Farmacia are 21 de locuri la buget şi 90 la taxă care pot fi ocupate prin concurs. Înscrierile sunt deschise în perioada 3-5 septembrie, testul grilă va fi pe 7 septembrie, iar rezultatele finale se afişează pe 12 septembrie.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi va organiza admiterea într-o perioadă similară, 10 – 15 septembrie.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ va desfăşura sesiunea de toamnă de admitere în intervalul 6 – 11 septembrie şi a publicat numărul final de locuri ce va fi disponibil viitorilor studenţi. Spre deosebire de anii precedenţi, după sesiunea de vară a rămas un număr mare de locuri disponibile la buget, la toate cele patru facultăţi ale USAMV. La Facultatea de Agricultură sunt 96 de locuri la buget şi 20 la taxă, la Facultatea de Horticultură sunt 85 de locuri la buget şi 5 la taxă, la Facultatea de Zootehnie sunt 34 de locuri la buget şi 25 la taxă, în timp ce la Facultatea de Medicină Veterinară sunt 17 locuri la buget, 25 la taxă şi 20 cu taxă în valută, la programul în limba engleză.

Articolul precedentEra să moară după ce a înghițit o albină
Articolul următorUPDATE: Accident grav la Budăi. Zece persoane au fost duse la spital