Cinci ieşeni au fost condamnaţi, după ce au fost acuzaţi că ar fi profitat de naivitatea unor minore.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Robert Neagu la 14 ani de puşcărie, în timp ce Nixen Neagu şi Costache Andrei Roman au primit câte o pedeapsă de 11 ani de detenţie. Totodată, Ana Neagu a fost condamnată la 12 ani şi patru luni de puşcărie, în vreme ce Valeriu Nastasia a primit o pedeapsă rezultantă de şase ani de închisoare. Aşadar, printre acuzaţiile aduse de anchetatori se numără constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi trafic de minori în formă continuată.

Instanţa admite acţiunea civilă şi obligă inculpaţii la plata sumei totale de 55.000 de euro. De asemenea, instanţa dispune confiscarea specială în folosul statului a sumei totale de 93.000 de euro şi, respectiv, 89.250 de lei”, au precizat judecătorii. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată.

Anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a celor cinci indivizi. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011 – 2016 pe raza municipiului Iaşi a fost constituit un grup infracţional organizat având ca scop racolarea, transportul, cazarea şi exploatarea sexuală transfrontalieră a șase persoane vătămate minore, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani și a altor persoane vătămate majore, care proveneau din familii defavorizate.

Oamenii legii au menționat că, în perioada 2011 – 2016, a avut loc o întreagă activitate infracţională de recrutare a tinerelor minore şi majore, cazarea, transportul și exploatarea acestora în Italia, respectiv în Roma, şi, totodată, a coordonat, racolat și exploatat sexual persoanele vătămate pe teritoriul municipiului Iași.

La grupul inițiat a aderat Robert Neagu, care se ocupa de derularea actelor de recrutare, cazare, transport şi exploatare sexuală a tinerelor, precum şi Robert Neagu, Nixen Neagu și Costache Roman, care au avut rolul de a racola tinere și de a le caza la domiciliile lor sau în apartamente închiriate pe raza municipiului Iaşi“, au spus procurorii.

Articolul precedentIeşeni condamnaţi din cauza fondurilor europene
Articolul următorTransplant de rinichi, la Iași