Începând de astăzi și până duminică, Iașul este gazdă a unei întâlniri ce prinde deja rădăcini în Moldova – Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova. Organizată de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepicopiei Iașilor, ITO Moldova este la a a doua ediție și timp de trei zile, orașul celor șapte coline va reuni în inima sa 1400 de tineri ortodocși din jud. Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bacău, Vaslui, Ialomița și 248 de voluntari care se pregătesc să-i primească și să-i bucure pe tinerii care vin și pentru care întâlnirea nu este doar prilej de întâlnire ci și de formare.

Toți invitații din acest an s-au dorit a fi oameni care prin cuvântul lor pot stârni curiozitate, stimulându-i pe tineri să se implice în viața societății și îndemnându-i pe aceștia să facă, în primul rând, o schimbare în viețile lor pentru a putea face mai târziu o schimbare în comunitățile în care trăiesc.

Ediția de anul acesta are ca temă „Tânărul în cetate”, subiect ce va fi dezbătut în cadrul a șase conferințe de tip TEDx și a sesiunilor de lucru. Tinerii vor avea ocazia să afle răspuns la propriile întrebări referitoare la rolul lor în societatea contemporană și despre cum puterea unei singure persoane poate ajuta la evoluția unei întregi societăți.

Tema din acest an are la bază cartea „Creștinul în cetate”, al cărei autor este dl. prof. Adrian Papahagi. Domnul profesor, alături de alte personalități prezente – Pr. Visarion Alexa, Anamaria Popa, Mihăiță Neșu, Arhim. Nicodim Petre și Maica Siluana Vlad – ne vor încredința că, tânărul a fost mereu cel care poate schimba sau poate stagna evoluția lumii în care trăiește.

În programul întâlnirii, tinerii au un răgaz de câteva ore în care să descopere tainele orașului gazdă, înainte de conferința cu nume omonim temei și concertului susținut de Ansamblul de muzică veche Anton Pann. Fiind un eveniment al întregului oraș, așteptăm ieșenii și pe toți cei care vor să se bucure alături de noi la acest eveniment, mâine începând cu orele 18:00, în Grădina Palas.

Articolul precedentINCONȘTIENȚĂ: Găsiți șofând fără permise
Articolul următorMihai Teja: „Trebuie să fim foarte atenți pentru a lua cele trei puncte“