Distribuitorul de gaze naturale și electricitate Delgaz Grid a anunțat că a obținut cofinanțare din fonduri europene pentru o investiție de peste 45 de milioane de lei, un proiect ce prevede montarea a peste 10.000 de contoare inteligente la consumatorii din municipiul Iași.

„Investiția este cofinanțată cu peste 19 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon) și cu aproximativ 3,4 milioane lei de la bugetul național, iar contribuția companiei noastre este de peste 22 milioane lei”, a informat compania.

În cadrul proiectului vor fi montate peste 10.000 de contoare inteligente la consumatori din cartierul Nicolina II, iar rețeaua de distribuție de joasă tensiune aferentă va fi reabilitată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri și a peste 1.800 de tablouri electrice (firide).

Articolul precedentTerenuri din „Iași Industrial Park”, scoase la licitație
Articolul următorAproape 150 de locuri de parcare, scoase la licitație de municipalitate