Meciul de fotbal dintre Politehnica Iasi si FC Hermannstadt, din etapa a XIII-a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, vineri, 26 octombrie 2018. © FOTO:Dragos Pascaneanu / SPORT PICTURES

Formația Politehnica Iași a fost învinsă vineri seară, pe teren propriu, de FC Hermannstadt, scor 0-2 (0-2). Elevii lui Flavius Stoican au făcut cel mai slab meci din actuala ediție de campionat în fața unui adversar modest, care nu obținuse nicio victorie până acum în deplasare.

Începutul de meci a fost unul încâlcit, cu multe faulturi și cu oapseții lăsând impresia că au venit la Iași să nu piardă. Numai că în minutul 22 Tsoumou îl faultează pe Frăsinescu, arbitrul lasă faza să continue și atacantul oaspeților deschide scorul.

Ieșenii continuă să ruleze în gol și în minutul 31 Tsomou ratează singue cu Cobrea, după un lanț de gafe ale ieșenilor.

În mintuul 38, Dumitriu dublează avantajul gazdelor după ce Cobrea respinge greșit o lovitură liberă, de la mare distanță, bătută de Dâlbea.

După pauză, oaspeții s-au apărat aglomerat, nelăsând culoare spre poarta lui Căbuz.

Intrarea lui Qaka a adus un plus la mijloc, prea puțin în condițiile în care Enoh, schimbat și el pe final, și Cristea, blocat foarte bine, nu au pus în pericol poarta oaspeților.

Cu patru minute înainte de final, ieșenii au avut prima ocazie de gol, când Cristea a trimis mingea în bară.

Pe final, oaspeții puteau să mai înscrie o dată, însă Sin respinge greu mingea centrată de Tătar.

Scor final 0-2 și scaunul lui Flavius Stoican începe să se clatine, mulți suporteri cerând demisia cu mult înaintea finalului de meci.

Articolul precedentPierdere pentru lumea medicală ieșeană. A decedat Marin Burlea
Articolul următorUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” a aniversat 158 de ani de la înființare