Un individ va fi nevoit să ofere explicații în fața instanței, după ce a fost acuzat că a provocat decesul unui cunoscut.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Ilie Strungariu, sub acuzația de lovituri cauzatoare de moarte.

Urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen de judecată al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce are de spus și individul, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Anchetatorii au precizat că incidentul a avut loc la mijlocul lunii octombrie a acestui an.

După o lună, anchetatorii au solicitat arestarea preventivă a individului, care se află în stare de recidivă.

În dimineaţa zilei de 14 octombrie 2018, inculpatul Strungariu Ilie şi victima C.M. s-au întâlnit, ca de obicei, în spatele pieţei agro-alimentare din oraşul Hârlău, unde au consumat conţinutul unei sticle cu spirt medicinal. Ulterior, în jurul orei 10.00, pe fondul stării de ebrietate şi al unui conflict spontan, inculpatul a agresat victima, căreia i-a aplicat o lovitură peste faţă, astfel încât victima C.M. s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit cu capul de muchia temeliei zidului barului căruia i se spune La Dana, rămânând la pământ în stare de inconştienţă”, a precizat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Conform acesteia, în urma leziunilor suferite, respectiv traumatism craniocerebral cu hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, dilacerare şi contuzie cerebrale, fractură bază craniu, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie, victima a murit pe data de 13 noiembrie 2018, între leziunile traumatice produse pe data de 14 octombrie şi deces existând legătură de cauzalitate indirectă.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile pe numele individului

Articolul precedentZeci de infracţiuni, descoperite în câteva ore
Articolul următorIeşeancă anchetată de Poliţie, după ce a scos nişte bani din bancomat