Aurel Oltean autorul jafului armat care a îngrozit Alba în aprilie 1999, a primit încă un refuz în ceea ce priveşte liberarea condiţionată, după aproape 24 de ani de închisoare.

Magistrații Judecătoriei Aiud au constatat că în perioada detenției bărbatul a comis două abateri disciplinare şi a fost recompensat de 29 de ori, acesta nereușind să obţină o recompensă prin care ultima sancţiune aplicată să fie ridicată. De asemenea deţinutul a obţinut în perioada detenției, începând cu anul 1999, un număr de 109 de zile considerate executate pe baza muncii prestate, durată insuficientă pentru a considera că acesta a fost stăruitor în muncă

Instanța consideră că inculpatul îndeplinește condiția executării a cel puțin două treimi din durata pedepsei. Cu toate acestea, simpla îndeplinire a condiţiei referitoare la fracţiunea minimă nu este suficientă pentru dispunerea liberării condiţionate, întrucât aceasta trebuie cumulată cu existenţa unei stăruinţe în muncă, a disciplinei şi a dovezilor temeinice de îndreptare.

Luând în considerare toate aceste elemente, instanţa a constatat că deţinutul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare şi nu a demonstrat că, la acest moment, liberarea condiţionată reprezintă o măsură care să contribuie la reintegrarea sa socială. Deținutul a făcut o contestație la Tribunalul Alba, care a fost respinsă în 16 ianuarie.

O nouă cerere de liberare nu poată fi formulată mai devreme de data de 09.02.2023.

În aprilie 1999, Teofil Țîr (44 de ani), un om de afaceri din Alba Iulia, a fost ucis în plină stradă de Aurel Oltean, asasinul trăgând nouă focuri de armă, dintr-un pistol de calibrul 7,65 milimetri. Victima a fost jefuită de o geantă cu bani în care se afla suma de 115 milioane de lei (vechi). Crima a fost comisă în jurul orei 19.00, în faţa locuinţei victimei.

Patronul firmei Terra Impex SRL din Alba Iulia, specializată în desfacerea produselor alimentare, se întorsese acasă cu încasările din ziua respectivă. În momentul în care a oprit autoturismul în faţa blocului său, el a fost întâmpinat de fiica sa de 18 ani. Când a coborât din maşină, Țîr a fost abordat de un individ, care a scos apoi un revolver, trăgând în direcţia omului de afaceri mai multe gloanţe. Patru dintre acestea şi-au atins ţinta, provocând moartea victimei. Asasinul a luat geanta diplomat a lui Țîr şi s-a urcat în maşina acestuia, marca Cielo, cu care a plecat.

La scurt timp, maşina a fost găsită la marginea oraşului, abandonată, iar ulterior a fost capturat şi Aurel Oltean. Acesta şi-a recunoscut fapta, le-a indicat poliţiştilor unde a aruncat arma şi unde intenţiona să îngroape banii, găsiţi asupra lui. A declarat că îşi cumpărase pistolul de la un necunoscut, din Bucureşti. Presupuşii complici ai săi nu au fost identificaţi.

Articolul precedentRealitatea STAR s-a lansat. “Deșteptarea de seară”, cu Laurențiu Botin, de la ora 21! De luni până joi
Articolul următorPrimăria din Iași își cumpără dronă