Judecătorii de la Curții de Apel Iași au respins contestația la arestarea preventivă pe 30 de zile, formulată de Florin Ovidiu Pancu, în vârstă de 40 de ani, bărbatul acuzat că ar fi încercat să ucidă un ieșean.

„Instanța respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Pancu Florin Ovidiu împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține. Definitivă”, au menționat magistratii ieșeni.

Florin Ovidiu Pancu a fost arestat după ce a fost acuzat că a vrut să ucidă a înfingându-i un cuțit în capul unui bărbat.

„Pe data de 24 noiembrie 2019, la solicitarea unei rude, inculpatul s-a deplasat pe un șantier cu blocuri în construcție din zona Bucium. Acolo, pe fondul unui conflict spontan, cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, a lovit victima la nivelul capului, cauzându-i o plagă penetrantă cranio-cerebrală care a fost de natură să îi pună viața în primejdie”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Articolul precedentUMF Iași, decorată cu „Ordinul Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer
Articolul următorFără tramvaie într-o zonă extrem de circulată din Iași