Serbarea zilei de naștere, la împlinirea unei anumite vârste, este aproape pentru oricine un motiv de mândrie și de bucurie. Cu toate acestea, numerologii atrag atenția că la anumite ptagur ale vieții este bine să evităm să sărăbătorim.

Vârsta de 9 ani. Cifra este asociată cu a noua zi de după moarte, când potrivit anumitor credințe se spune că sufletul celui decedat se află încă pe această lume. Este ziua în care se decide unde va merge sufletul, în RAI sau în IAD.

Vârsta de 13 ani. Este aproape inutil să amintim conotațiile negative și asocierea cu ghinionul pe care o are acest număr. Oamenilor le este atât de frică de această cifră încât unele clădiri nu au etaje și apartamente la numărul 13. Din acest motiv, superstiția sugerează că este mai bine să abandonezi celebrarea unei astfel de zile.

Vârsta de 33 de ani. Ca și în cazul numărului 13, și pentru 33 aproape oricine știe că este asociat vârstei la care Iisus Hristos a pătimit și s-a sacrificat, de dragul oamenilor. Din acest motiv, este recomandat ca bărbații să evite să sărbătorească această dată, pentru că le-ar putea aduce o serie de necazuri și eșecuri

Vârsta de 40 de ani. Există mai multe motive pentru a nu sărbători cea de-a patruzecea aniversare. Din punct de vedere religios, 40 este un număr rău, deoarece după 40 de zile sufletul decedatului părăsește pământul. De asemenea, mai există și convingerea că după 40 de ani îngerul păzitor părăsește o persoană.

Vârsta de 53 de ani. Nu este recomandată sărbătorirea la acest prag din viață pentru că la femei apare o schimbare a ritmului biologic. Corpul experimentează stresul, devine deosebit de vulnerabil. A celebra această dată, potrivit experților în bioenergie, înseamnă a risipi energie.

sursă: revistasufletului.net

Articolul precedentLudovic Orban, dezvăluiri bombă la Realitatea Plus: N-am știu de vreo ilegalitate la ROMARM. Presupusa AMANTĂ – o minciună de la cap la coadă
Articolul următorJocurile Olimpice de la Paris, amenințare de un boicot uriaș, daca participă Rusia și Belarus