Poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari efectuează cercetări cu privire la un tânăr cetățean român care conducea un autoturism, deşi nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Hermeziu, județul Iași, un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în România, condus de un tânăr cetățean român în vârstă de 20 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule .

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedent5 kg de tutun de contrabandă, descoperit de polițiști
Articolul următorFals șofer profesionist, descoperit în vamă