Primăria Iași intenționează să organizeze o nouă licitaţie pentru concesionarea unui teren cu scopul de a atrage un partener pentru realizarea unei parcări subterane. Municipalitatea vrea să concesioneze o suprafaţă de 5.279 mp în Piaţa Naţiunii (bld. Independenţei). Potrivit instituţiei, în această zonă ar putea fi amenajată o parcare cu minimum două niveluri în subteran.

Luna trecută, Consiliul Local a aprobat concesionarea unui teren de aproape 2.500 mp în zona Muşatini pentru realizarea unei parcări supraterane cu demisol, parter şi trei etaje.

În curând va fi lansată şi licitaţia pentru acest teren, redevenţa pe care ar urma să o primească anual Primăria fiind de minimum 31.000 euro, în condiţiile în care concesionarea va fi făcută pe 25 de ani.

Primarul Mihai Chirica a adus în discuție, în ultimii ani, de mai multe ori, ideea unor parcări supraterane în cartiere sau în centru, dar, până acum nu a fost realizată niciuna.

Articolul precedentCod portocaliu de inundaţii, până luni, pe râurile din judeţul Iaşi
Articolul următorPatru ieşeni, victime ale unui ACCIDENT rutier: printre ei, un COPIL!