Poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, aproximativ 55.000 de ţigări de contrabandă, în valoare de 27.500 de lei. 

Astfel, în timpul unei acţiuni specifice, desfăşurată pe comunicaţia care face legătura între Iaşi şi Sculeni, poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Lituania şi condus de cetăţeanul moldovean A.M., în vârstă de 33 de ani. 

În timpul controlului, poliţiştii de frontieră au observat că ocupanţii autoturismului au un comportament agitat, motiv pentru care au verificat amănunţit vehiculul.

Aceștia au descoperit, într-un loc special amenajat în podeaua dublată a vehiculului, cantitatea de 54.980 de ţigări (2.749 de pachete). Bărbatul a declarat că voia să comercializeze ţigările pe „piaţa neagră” din municipiul Iaşi, pentru a obţine profit. 

Ţigările, în valoare de 27.500 de lei, au fost confiscate, iar autoturismul folosit la transportul acestora, în valoare de 14.280 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. 

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. 

 

Articolul precedentLucrări de modernizare pe mai multe străzi din Iași
Articolul următorMijloace de transport pentru credincioșii catolici, în noaptea de Înviere