Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista copiilor admiși în etapa I a înscrierilor la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2019-2020.

La nivel național, județul Iași este pe locul al doilea, după București, cu cele mai multe înscrieri ale elevilor.

La nivelul județului Iași au fost depuse aproximativ 8.000 de dosare, în timp ce la nivelul municipiului Iași sunt școli și licee care au înregistrat cu până la trei ori mai multe solicitări de înscrieri față de numărul locurilor disponibile.

Etapa a doua a înscrierilor se va derula între 2 și 8 aprilie.

Părinții au putut opta pentru înscrierea la școala de circumscripție – în această situație, copilul este automat înscris; sau pentru o unitate de învățământ, alta decât școala de circumscripție- în această situație copilul fiind înscris în limita locurilor libere și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale și, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat și lista locurilor rămase libere după prima etapă și lista cererilor nesoluționate în etapa I.

Articolul precedentTaximetriștii ieșeni, luați “la bani mărunți”: ce nereguli au descoperit polițiștii!
Articolul următorOra Pământului, la Palas și Iulius Mall