Numărul total de locuri de muncă libere din judeţ înregistrate la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a rămas constant faţă de săptămâna trecută. Oferta conţine un număr de 588 de joburi.

Oferta cuprinde 49 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi 539 de posturi pentru persoanele cu studii medii sau minime.

Sunt disponibile 267 posturi în servicii, dintre care 60 în comerţ, 13 în hoteluri şi restaurant, 2 în transporturi şi 192 în alte activităţi de servicii. În intervalul menţionat au fost anunţate vacante 86 de posturi în confecţii, 162 în construcţii, 69 în industrie şi 4 în Sănătate şi Asistenţă Socială.

În schimb, pentru ieşenii care vor să muncească în ţări ale Uniunii Europene, sunt disponibile 974 de locuri de muncă, cu aproximativ 50% mai puţine ca săptămâna trecută, când s-au înregistrat 1.790 locuri de muncă. Posturile au fost declarate vacante în cadrul programului EURES, accesarea lor de către candidaţi fiind posibilă doar prin intermediul AJOFM.

Oferta cuprinde 204 de locuri în Spania, 200 în Portugalia, 71 în Germania, 160 în Marea Britanie, 141 în Olanda,  16 în Finlanda, 55 în Irlanda, câte 12 în Malta şi Slovacia, 5 în Ungaria, 24 în Norvegia, 54 în Suedia şi 50 în Danemarca. Menţionăm faptul că în Portugalia se caută 200 de muncitori necalificaţi pentru cules de zmeură, în Marea Britanie 100 de culegători de fructe iar în Spania 150 de muncitori la câmp. Printre altele, ţările enumerate mai sus mai caută mecanici maşini utilaje, mecanici auto, măcelari, lucrători în sere, lucrători în fabrici de alimente, zidari, tencuitori, şoferi de autobuz, tâmplari, sudori, manipulatori marfă, electricieni, etc.

Articolul precedentRidicarea gunoiul, aplicație pe telefonul mobil (GALERIE FOTO)
Articolul următorLocuri de parcare, scoase la închiriat