Primăria Iași intenționează să majoreze a taxelor pentru mai multe parcări din zona central a orașului. Totul este prevăzut într-un proiect ve fi suspus votului Consiliului Local.

„Parcarea publică cu plată este parcarea amenajată pe domeniul public sau privat al municipiului Iași pentru utilizarea căreia se percepe tarif de staționare, aceasta fiind exploatată prin gestiune directă de către Direcția Exploatare Patrimoniu. Având în vedere creșterea numărului de autovehicule înmatriculate în municipiul Iași și a celor care tranzitează orașul, Direcția Exploatare Patrimoniu, prin Serviciul Administrare Parcări, propune majorarea tarifului de parcare perceput pentru staționarea autovehiculelor în parcările publice cu plată concentrate în zona centrală a orașului și a tarifului lunar parcare (abonament) autoturism în parcările cu plată, măsură care are ca scop fluidizarea traficului în zona centrală a orașului și încurajarea utilizării mijloacelor de transport în comun. De asemenea, prin această măsură avem în vedere creșterea realizării veniturilor proprii ale bugetului local în scopul finanțării cheltuielilor publice locale”, se arată în proiectul de hotărâre.

În zona central, tariful va crește de la 2 lei pe oră la 5 lei pe oră, conform documentelor emise de municipalitate. De asemenea, pentru microbuze, parcarea ocazională a acestora în zonele publice va crește de la 5 la 10 lei pe oră. În ceea ce privește autobuzele și autocarele, prețul pe oră va crește de la 10 la 15 lei.

Tariful lunar de parcare a autoturismelor în parcările longitudinale pe arterele de circulație va crește de la 53 lei la 100 lei pe lună. Abonamentul lunar pentru autoturisme în parcările clasice din oraș va crește de la 85 la 140 lei pe lună. Pentru parcările acoperite și garajele cu o suprafață de peste 18 mp, tariful va crește de la 53 lei la 100 lei pe lună pentru un abonament. Tariful pentru camioane în parcările publice cu plată va crește de la 424 lei la 700 lei pe lună.

Articolul precedentLicitație pentru un drum județean, reluată cu preț aproape dublu de Consiliul Județean Iași
Articolul următorPrimăria Iași își face club sportiv. Câte secții va avea CSM Iași