Consiliul Judeţean (CJ) Iași a anunţat că ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Spitalului de Copii „Sf. Maria“ va fi emis pe 18 septembrie, iar Primăria Iaşi a anunţat că a eliberat autorizaţia de construire.
Potrivit CJ, contstructorul desemnat este Daroconstruct SRL, firmă ce va lucra pe tronsoane, ţinând cont de modul în care au fost proiectate reţelele de utilităţi. Contractul a fost semnat încă din mai 2019, fiind vorba atât de proiectarea lucrărilor, cât şi de execuţia efectivă.
Daroconstruct SRL a câştigat licitaţia cu o ofertă de aproape 80 milioane lei, fără TVA. Contractul prevede lucrări de refacere a infrastructurii, izolare termică a faţadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planşeului peste subsolul neîncălzit, realizarea sursei de răcire pentru saloane, săli de tratamente, săli de operaţie şi cabinete medicale.
„Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obţinerii apei calde de consum, se vor efectua lucrări de modernizare a instalaţiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri cu eficienţă energetică ridicată“, se arată într-un comunicat al CJ.

Articolul precedentZiua fără mașină. Ce străzi vor fi închise pe 22 septembrie
Articolul următorCirculația pe DN 24 Iași – Vaslui, restricționată timp de două săptămâni