Municipalitatea ieșeană intenționează reabilitarea termică a 14 unități de învățământ. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi analizat și votat în ședința de vineri, 28 iunie, a Consiliului Local Iași.

Lucrările vor fi împărțite în două loturi, valoarea totală a proiectului fiind estimată la aproape 24 milioane de lei, inclusiv TVA. Primul lot va avea o valoare estimată de 7.860.439,87 lei, fără TVA, suprafața totală reabilitată termic fiind de 13.974,97 metri pătrați. Al doilea lot va avea o valoare estimată de 12.291.645,59, fără TVA, suprafața totală reabilitată termic fiind de 21.843,48 metri pătrați.

Durata de execuție este estimată la maxim 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

„Multe unități de învățământ din Municipiul Iași prezintă un nivel de protecție termică scăzut, cu mult inferior exigențelor actuale referitoare la utilizarea eficientă a energiei. Prin realizarea lucrărilor de reabilitare termică se urmărește scăderea costurilor la energia electrică și termică și schimbarea aspectului fațadelor prin schimbarea geamurilor și aplicarea unui strat de termoizolație din polistiren”, a declarat primarul Mihai

Iată ce unități de învățământ vor fi reabilitate termic:
– Grădinițele cu program normal nr. 11 (strada Decebal, nr. 25 bis) și nr. 21 (șoseaua Națională, nr. 64);
– Grădinițele cu program prelungit nr. 9 (strada Otilia Cazimir, nr. 31) și nr. 25 (strada Argeș, nr. 5);
– Școlile Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” (strada Buridava, nr. 10), „Elena Cuza” (stradela Canta, nr. 10) și „George Coșbuc” (strada Prof. I. Simionescu, nr 16);
– Liceul Tehnologic „Petru Poni” (bulevardul Socola, nr. 110);
– Liceul Teoretic „Waldorf” (Calea Chișinăului, nr. 132 bis);
– Colegiile Tehnice „I. C. Ștefănescu” (bulevardul Socola, nr. 51-53), „Dimitrie Leonida” (bulevardul Socola, nr. 188-190), Transporturi și Construcții (bulevardul Socola, nr. 82), Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu” (strada M. Sturdza, nr. 43) și „Mihail Sturdza” (strada M. Sturdza, nr. 2).

Articolul precedentIașul, pe locul al doilea la nivel național în topul județelor cu cele mai multe medii de 10
Articolul următorFemeia care a supraviețuit accidentului feroviar, în stare foarte gravă