Începând de sâmbătă, 11 octombrie, și până marți, 15 octomrbie, traficul rutier va fi oprit pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în prelungirea Pietonalului, până la intersecţia cu strada 14 Decembrie (zona Casa Modei). 

Aici, vor fi amplasate căsuţele pentru participanţii la târgul tradiţional organizat în perioada Sărbătorilor Iaşului. Implicit, va fi sistată şi circulaţia pe strada Ion C. Brătianu până la intersecţia cu str. Agatha Bârsescu, în dreptul Teatrului Naţional. Restricţia va rămâne în vigoare şi după 15 octombrie, în zilele de sâmbătă şi duminică. Comisia de Circulaţie de la Primărie a avizat favorabil oprirea circulaţiei autovehiculelor pe străzile care formează traseul pelerinilor, respectiv str. arh. G.M. Cantacuzino, Lozonschi, Cloşca, Sf. Petru Movilă, Al. Ipsilanti şi, în cele din urmă, Splai Bahlui Mal Stâng. Restricţia se va aplica între 11-15 octombrie.

De pe 12 octombrie se va închide şi mica stradă din faţa Palatului Culturii, între liniile de tramvai şi str. Anastasie Panu, unde va fi amplasată scena pentru concert. În ziua concertului, 15 octombrie, traficul va fi complet închis de la orele 15 până la miezul nopţii pe strada Anastasie Panu, începând cu intersecţia cu str. Sf. Lazăr şi continuând apoi pe str. Palat până la intersecţia cu str. Sf. Andrei. Pe de altă parte, duminică, 13 octombrie, în intervalul 7-15, va fi închisă circulaţia pe câteva străzi din cartierul Alexandru cel Bun, cu prilejul sfinţirii Bisericii „Sf. Apostol Toma“. Este vorba de strada Basarabi şi de aleile limitrofe.

Articolul precedentHaos pe șoseaua Bârnova: Restricții de circulație
Articolul următorAvertizare din partea pompierilor ieșeni pentru zilele următoare! Mare atenție!