Bugetul pe 2018 al Aeroportului Internațional Iași va fi rectificat negativ. La începutul acestui an, bugetul aerogării ieșene a fost de de 45,5 milioane lei, dar, printr-o decizie ce va fi luată miercuri, 25 iulie, de către consilierii judeţeni, acesta va scădea la 40,8 milioane lei.

Conducerea Aeroportului Internaţional a propus rectificarea negativă în special în condiţiile acordării unor facilităţi operatorilor aerieni.

„Ca urmare a strategiei pe termen mediu şi lung de a păstra companiile actuale, de a atrage noi companii şi noi rute prin politica de preţuri s-au acordat reduceri comerciale evidenţiate în buget ca o diminuare de venituri“, se arată într-o notă de fundamentare semnată de directorul aerogării, Cătălin Bulgariu.

Bugetul aeroportului va suferi modificări şi în ceea ce priveşte lista de investiiţii, fiind eliminate două obiective şi incluse alte obiective. Cheltuielile de investiţii se vor ridica în 2018 la peste 19 milioane lei, cel mai important obiectiv constând în achiziţia unor echipamente de securitate.

Reducerea veniturilor va aduce şi o scădere a profitului brut estimat cu 3,9 milioane lei, în februarie 2018 fiind aprobată o valoare de 7,3 milioane lei.

Articolul precedentImpact cu patru victime, pe un drum din județul Iași 
Articolul următorConcurență de aproape 2 candidați pe loc la UMF Iași