Musicalul „Mamma Mia“, care a cucerit lumea întreagă, a umplut aseară Sala Sporturilor din Iași.

Câteva sute de oameni au stat la cozi imense pentru a ajunge lângă scenă.

În musicalul „Mamma Mia”, care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări, personajele spun o frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA. Povestea scrisă de Catherine Johnson este imaginată în paradisul unei insule grecești.

Spectacolul Mamma Mia s-a încheiat cu piesa „Eu am un vis”, interpretată de Ana Munteanu.

Spectatorii au acuzat la final condițiile improprii în care au fost nevoiți să asiste la acest spectacol, mai ales că biletele au fost destul de scumpe, iar spectacolul a început cu o întârziere de 40 de minute

Articolul precedentInaugurarea unui nou muzeu la Iași
Articolul următorTraseul Târgu-Cucu – Ciric a fost suspendat