Duminică, 29 iulie, începând cu ora 9.30, pe esplanada din fața Prefecturii, vor avea loc manifestările ocazionate de celebrarea Zilei Imnului Național.

După salutul adresat drapelului de luptă al Gărzii de onoare, vor urma o rugă și o închinare pentru poporul român, oficiate de către preotul militar. Vor fi adresate publicului scurte alocuțiuni privind semnificația evenimentului și simbolistica imnului național al României, urmate de un program artistic dedicat Zilei Imnului Național, susținut de muzica militară a garnizoanei Iași.

Ceremonialul se va încheia cu intonarea imnului și cu defilarea Gărzii de onoare.

„Așteptăm ieșenii în zona Palatului Administrativ al județului Iași, pentru ca, în An Centenar, să sărbătorim uniți unul dintre cele mai importante simboluri naționale, Imnul Național“, a transmis prefectul județului Iași, Marian Șerbescu.

Articolul precedentANI, dată în judecată de un doctor din Iaşi: uite de ce!
Articolul următorCursă Iași – Liverpool, din toamnă