Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 20.800 de ţigări ascunse în podeaua vagonului unui tren internaţional ce urma să intre în România, din Republica Moldova.

La Punctul de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, pe sensul de intrare în România, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii graniţei, călătorind ca însoțitori ai vagonului 6 din trenul accelerat 401, care circula pe ruta Chişinău – Iaşi – București, O.E. și L.V., în vârstă de 38, respectiv 46 de ani, ambii cu dublă cetățenie (română şi moldoveană).

Pe baza unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră leau cerut lucrătorilor vamali efectuarea unui control asupra vagoanelor trenului, în urma căruia au fost descoperite ascunse și nedeclarate, în podeaua cuşetei cu numărul 9 a vagonului 6, într-un loc special amenajat, sub o banchetă, 20.800 de țigări (1.400 de pachete), de proveniență din Republica Moldova.

Ţigările, în valoare totală de 14.570 de lei, au fost confiscate și sa dispus amendarea celor două persoane cu suma totală de 20.000 de lei.

Articolul precedentBăieţel adus cu elicopterul SMURD la spital, după ce a fost atacat de propriul câine
Articolul următorCu dosare penale, după ce şi-au ascuns buletinele în pantofi