Liderul consilierilor județeni PMP Iași, Alin Aivănoaei, i-a cerut președintelui Consiliului Județean, Maricel Popa, să lase campania electorală și să treacă de urgență la reabilitarea drumurilor pe care le administrează.

„Domnule Maricel Popa, gata cu mitingurile? Vă amintiți și de responsabilitățile pe care le aveți față de ieșeni?

Ieșenii continuă să fie duși de nas cu o lejeritate debordantă din partea celor care se află acum la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi. De ani buni tot auzim de drumuri ca-n palmă, de şosele tot mai bune, de sume foarte mari de bani aduse la Iași şi de bunăstarea mereu în creştere a locuitorilor județului nostru.

Mai nou, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi a bătut monedă pe cel mai distrus drum din judeţ, pe DJ 282 Iaşi- Breazu-Movileni-Gropniţa. Suntem la ani distanţă de la aceste discuţii, perioadă în care Maricel Popa s-a cramponat de proiectul cu fonduri europene pentru asfaltarea acestui sector de drum. Chiar dacă Maricel Popa s-a lăudat cu începerea procedurilor de licitaţie pentru lucrări, realitatea este alta. Procedurile licitației se pot lungi o bună vreme, iar ieşenii pot prinde toamna până încep lucrările şi până se organizează Popa şi CJ Iaşi. Avem o hotărâre de consiliu județean care în anexă are prevăzut reparaţiile sectoarelor de drum care sunt total impracticabile.

Îi cer colegului cu atribuţii de preşedinte din fruntea CJ Iaşi să lase campania şi mitingurile electorale şi să se apuce de treabă deoarece ocupă o funcție care îl obligă să administreze județul Iași. Să nu se mai ascundă după tot felul de postări pe rețelele de socializare și să întârzie reparațiile acestor drumuri așa cum a făcut de când este la Consiliul Județean, jucându-se cu nervii ieșenilor care susțin și în acest an cu 1.300 de miliarde vechi bugetul consiliului.

Acesta este doar un exemplu! Judeţul Iaşi este plin de cratere la tot pasul, multe drumuri arată ca după război, iar PSD aşteaptă se pare o nouă campanie electorală pentru a se apuca de treabă în cel mai tipic stil românesc. Ieşenii au nevoie de conectivitate cu centrele urbane, nu de promisiuni!

Oamenii au nevoie de drumuri şi asta cât mai urgent, de aceea plătesc taxe și impozite!“, a scris Alin Aivănoaei pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentDecizie aberantă: Ministrul de Interne vrea să-i ancheteze pe manifestanţii anti-PSD de la Iaşi
Articolul următorGALERIE FOTO: CJ se laudă că a fost finalizat proiectul SMID!