Marşul vieţii, organizat de Comunitatea Evreilor din Iaşi, a început duminică, de la ora 10.00, în Cimitirul Evreiesc din Iaşi, şi marchează un moment simbolic de recunoaştere a meritelor deosebite ale acestei comunităţi în dezvoltarea Iaşului şi o reparaţie morală şi istorică a suferinţelor generate de Pogromul.

La eveniment participă aproximativ 100 de persoane. Sunt elevi cu steaguri ale României şi Israelului.

Iaşul a fost printre primele oraşe din România în care s-a stabilit comunitatea evreiască, deosebit de implicată atât la dezvoltarea comerţului, cât şi a artelor (primul teatru idish din lume, „Pomul verde”, a funcţionat la Iaşi, în zona actualului Parc al Teatrului), a medicinei, a știinţelor şi a patrimoniului architectural, fiind un oraş special pentru membrii comunităţii evreieşti din România şi Israel.

Articolul precedentA crescut numărul salariaților în județul Iași
Articolul următorÎNJUNGHIAT în inimă, într-o discotecă din Iaşi!