Un accident de circulație a avut loc în județul Iași iar doi polițiști au fost grav răniți. Conform cercetărilor, se pare că șoferul unei mașini a virat la dreapta fără să se asigure, moment în care a lovit mașina de poliție care era în misiune. 

Doi agenți au fost răniți în urma impactului violent. Accidentul s-a produs după ce o femeie care se afla la volan a virat la dreapta fără să se asigure, moment în care a intrat în mașina de poliție.

Agenții erau în misiune și aveau semnalele luminoase pornite. La fața locului au intervenit de urgență două autospeciale de intervenție și o ambulanță.

 

“Pe raza comunei Ion Neculce a avut loc un accident soldat cu victime. Din verificări a rezultat faptul ca între un autoturism și o autospecială de poliție care avea semnalele luminoase a avut loc o coliziune care s-a soldat cu rănirea celor doi colegi, aceștia fiind transportați la spital”, a declarat Anca-Alexandra Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Polițiștii sunt acum în afara oricărui pericol, dar vor mai rămâne internați în spital câteva zile. Oamenii legii au început acum cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul. 

 
 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentVremea în România, joi, 22 septembrie. Unde se vor înregistra precipitații astăzi
Articolul următorANCHETĂ mare în poliție: cine n-a dat amenzi să răspundă – Cum sunt intimidați agenții rutieri care aplică „AVERTISMENT”