Primarul Iaşului, Mihai Chirica, va folosi pentru șase luni o maşină de serviciu nouă. Acesta va primi un autovehicul electric Renault, model ZOE.

„Autovehiculul va fi utilizat gratuit, pentru o perioadă de şase luni, de către primarul Municipiului Iaşi, drept maşină de serviciu“, se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Predarea temporară a autovehiculului electric se va face într-un cadrul oficial, cu participarea directorului general Automobile Dacia şi al Groupe Renault România, Christophe Dridi. Evenimentul va preceda o dezbatere care va avea loc la sediul municipalităţii ieşene cu tema „Iaşi – un oraş durabil“.

Masa rotundă este organizată de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România (CCIFER).

În deschiderea evenimentului, Francois Coste, preşedintele CCIFER, îşi va expune viziunea asupra modalităţilor prin care pot colabora toţi actorii implicaţi „în construirea oraşelor de mâine, mai durabile, în respectul cetăţenilor, al construcţiilor şi al mobilităţii“.

Primarul Mihai Chirica va expune principalele proiecte de dezvoltare ale oraşului.

Articolul precedentObservatorul Astronomic din Copou va fi reabilitat
Articolul următorAnchetați pentru un jaf de proporţii din banii unei bănci