În perioada 10 – 15.10.2019, peste 300 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iaşi asigură măsuri de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă ce se pot produce pe timpul desfăşurării activităților prilejuite de Sărbătoarea Hramului „Sfintei Cuvioase Parascheva” şi Sărbătorile Iaşilor.

Pentru prevenirea riscurilor de apariţie a unor situaţii nedorite, în zona Catedralei Mitropolitane vor fi dispuse următoarele măsuri de protecţie:

  • măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor şi la nevoie, se va acţiona pentru evacuarea persoanelor şi stingerea incendiilor la obiectivele aflate în perimetrul Catedralei Mitropolitane, precum şi la cele din proximitatea acesteia. În acest sens, o autospecială complexă de primă intervenţie la incendiu, salvare şi prim ajutor din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi şi o echipă de intervenţie mobilă vor fi amplasate în permanenţă la Catedrala Mitropolitană.
  • pentru acordarea primului ajutor calificat în situaţii de urgenţă medicală, trei autospeciale S.M.U.R.D. cu echipaj de prim ajutor, o ambulanţă S.M.U.R.D. cu echipaj de terapie intensivă mobilă şi două ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, vor staţiona în incinta Facultăţii de Teologie şi respectiv pe strada Sfântul Petru Movilă (în spatele Catedralei Mitropolitane). Totodată, în aceste locații vor fi organizate trei puncte de acordare a primului ajutor calificat persoanelor aflate în dificultate, constituite din echipaje formate din paramedici din cadrul inspectoratului, voluntari din programul „Salvatori din pasiune”, personal medical al U.P.U. – Spitalul Clinic Județean de Urgenţe „SfSpiridon” Iași  şi voluntari Crucea Roşie. În vederea acordării asistenței medicale în cel mai scurt timp, echipe mobile de prim ajutor vor patrula de-a lungul coloanei de pelerini.

Având în vedere numărul însemnat al persoanelor care tranzitează în această perioadă zona Catedralei Mitropolitane şi pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:

  • în interiorul lăcaşului de cult, participanţii la slujba religioasă vor menţine o distanţă de siguranţă faţă de cei din faţa lor, pentru a evita contactul dintre lumânări şi hainele sau părul acestora;
  • în interiorul şi în apropierea lăcaşurilor de cult, lumânările se vor depune numai în locurile special amenajate (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile;
  • pentru lumânări nu vor fi utilizate sisteme de protecţie confecţionate din materiale combustibile, care se aprind uşor  – hârtie, folii de plastic;
  • parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujba religioasă se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

În cazul producerii unui incendiu, este important să se păstreze calmul în vederea evitării accidentelor pe timpul evacuării şi să se anunţe evenimentul în cel mai scurt timp la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112”.

 

Articolul precedentPeste 20 de şoferi ieşeni, lăsaţi fără permise de Rutieră
Articolul următorÎn bucluc, din pricina alcoolului! Ce s-a întâmplat!