Primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat în cadrul emisiunii „România 2019“, moderată de Cozmin Guşă, că Iașul ar putea avea un candidat independent la europarlamentaere, în persoana lui George Simion.

„Mă gândeam la un candidat independent. Nu am ascuns că sunt oameni valoroşi care candidează, dar p asemenea candidatură locală se pregăteşte şi se pregăteşte intens. Ţinem la valorile europene, asta este spre ceea ce tindem şi dorim şi poate tocmai de aceea este foarte important să avem oameni ai locului care să reprezinte interesele locale, Iaşul este un oraş cu o poziţie şi un rol deosebit”, a afirmat Chirică.

Importanţa anunţului a fost punctată şi de către realizatorul emisiunii “România 2019″.

„Aşadar, se pregăteşte un independent la europarlamentare care să reprezinte regiunea cu specificul ei de graniţă a UE şi frontieră a NATO. Iaşi are un rol specific, intersant, similar cu cel al Constanţei la Marea Neagră”, a precizat Cozmin Guşă.

Articolul precedentLicitații pentru modernizarea liniilor de tramvai
Articolul următorPeste 30 de şoferi, lăsaţi fără permise în câteva ore