Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat că noul stadion, care urmează să fie construit, va avea o capacitate de 25.000 de locuri şi va costa aproximativ 50 de milioane de euro.

Edilul a spus că arena va fi amplasată în cartierul Moara de Vânt, iar designul va fi inspirat din coroana Regelui Ferdinand I.

„Avem două echipe de proiectanţi, una care se ocupă de sala de sport, care e conturată 100% la nivel de studiu de fezabilitate, iar cealaltă de stadion. Se lucrează pentru stadion, am luat legătura cu proiectanţii. Stadionul va fi de 25.000 de scaune, arena fiind prevăzută cu toate cele necesare la nivel internaţional, minimum Cupă Mondială. E stabilit şi locul în zona Moara de Vânt. Este aproape şi de aeroport, dar şi de noua sală de sport. Designul noului stadion la exterior va semăna cu coroana Regelui Ferdinand I, iar noua sală de sport cu coroana Reginei Maria … deci cele două vor avea un design unic. Vor fi inconfundabile la nivel mondial”, a spus Mihai Chirica.

“Arena va avea tribune structurate pe mai multe nivele, săli de conferinţe, spaţii de refacere pentru sportivi, dar şi spaţii comerciale. Dar va avea şi cele mai performante sisteme video şi audio. Pentru că din punctul meu de vedere, sistemul audio de pe Arena Naţională este de proastă calitate. Aşa că noul stadion va avea un sistem similar cu cele din Europa, unde acustica ocupă un loc principal. Va fi stadion fără pistă de alergare, cu tribunele cât mai aproape, precum stadioanele britanice”, a adăugat acesta.

Chirica a menţionat că finalizarea este estimată pentru 2022-2023. “Stadionul va fi unul cu caracter regional, aşa că încercăm să găsim şi acolo un sprijin. În total investiţia este de peste 50 de milioane de euro. Şi va dura peste 24 de luni din momentul găsirii surselor de finanţare… Aşadar cred că undeva în 2022 şi 2023 vom putea avea un nou stadion”, a menționat Chirica.

Acesta a adăugat că vechea arenă “Emil Alexandrescu”, pe care evoluează în prezent CSM Poli Iaşi, nu va fi demolată, ea urmând să fie modernizată şi folosită pentru alte sporturi. “Este exclus să demolăm actualul stadion ‘Emil Alexandrescu’. El va fi dedicat sportului în continuare, va găzdui competiţii de atletism şi alte discipline”, a precizat edilul.

Articolul precedentSemnal de alarmă tras de medicul Tudor Ciuhodaru: „Trebuie schimbate urgent regulile de carantină și testare!“
Articolul următorUn ieșean infectat cu coronavirus a încercat să se sinucidă!