Un accident cu victimă s-a petrecut miercuri dimineață în zona Baza 3, din Iași.

Polițiștii ieșeni au precizat că au fost anunțați cu privire la producerea unui accident de circulație în zona amintită.

“Un TIR, condus de un bărbat de 55 de ani, ar fi acroșat o femeie de 72 de ani în zona Baza 3”, au menționat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Astfel, la fața locului s-au deplasat atât echipaje de Poliție, cât și medicale, pentru a-i acorda îngrijiri victimei.

Victima a fost transportată la spital, dar, din cauza leziunilor severe pe care le-a suferit, aceasta nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Polițiștii ieșeni au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă verificările pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.

Articolul precedentVeste bună pentru părinți: Regulament pentru funcționarea programului „after school“ în școlile ieșene
Articolul următorGALERIE FOTO: Alt IMPACT deosebit de GRAV, în Iași!