Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în comuna Miroslava, satul Valea Adâncă, pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată de pe un teren viran.

A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 2000 metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Totodată, Secția de Pompieri Tg. Frumos a intervenit în satul și comuna Bălțați, pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată de pe un teren viran. A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Mai mult, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în satul Hârtoape, din comuna Vânători, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească. Au ars un pat, mobilierul de bucătărie, o masă, patru scaune, 200 kg materiale textile, un geam din lemn cu toc, o ușă din lemn cu toc, aproximativ 40 metri pătraţi astereală din lemn a acoperișului. S-au degradat instalația electrică aferentă anexei și aproximativ 40 metri pătraţi plăci de azbociment de pe acoperiș. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire.

În plus, Punctul de Lucru Hârlău a intervenit în satul Maxut, din comuna Deleni, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. A ars autoturismul în totalitate, precum și documentele aferente acestuia. Cauza probabilă de producere a incendiului a constat în scânteile de la vehicul.

De asemenea, Secția de Pompieri Tg. Frumos a intervenit în comuna Ion Neculce, satul Buznea, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. Au ars aproximativ 7000 metri pătraţi de vegetație uscată. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.

Totodată, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în comuna Lespezi, sat Buda, pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale. Au ars aproximativ 100 kg plante furajere, 12 metri pătraţi pereți scândură, 6 metri pătraţi acoperiș cu astereală din lemn și învelitoare din tablă. S-au degradat aproximativ 20 metri pătraţi pereți și tavan scândură, 15 metri pătraţi acoperiș cu învelitoare din tablă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise.

Mai mult, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit pe strada Mușatini, pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament. Au ars un televizor, o masă, acte de identitate și proprietate și s-au deteriorat mobilierul din sufragerie și zugrăveala din apartament. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost aparatele electrocasnice lăsate sub tensiune nesupravegheate.

Totodată, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în localitatea Hadâmbu, comuna Mogoșești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. Au ars aproximativ 70 metri pătraţi acoperiș, cu învelitoare din tablă pe astereală din lemn, obiecte de mobilier (paturi, șifonier, noptiere, canapele), 300 kg materiale textile, 200 kg material lemnos, actele de identitate ale proprietarilor, actele casei.

S-au degradat pereții pe aproximativ 140 metri pătraţi, 2 generatoare, 1 ladă frigorifică, 1 frigider, 1 televizor, 1 drujbă, diverse scule electrice. Pe timpul intervenției o persoana a suferit un atac de panică. Acesta a fost evaluată de echipajul de prim ajutor la locul intervenţiei, refuzând transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice.

În plus, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit pe strada Voievozilor, pentru stingerea unui incendiu produs la o motocicletă. A ars motocicleta în proporţie de 85%. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Mai mult, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în comuna Holboca, sat Cristești, pentru stingerea unui incendiu produs la o roată de tractor. A ars cauciucul și s-a deteriorat janta. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată a unei persoane iresponsabile.

 

Articolul precedentGăsiţi morţi în propriile case
Articolul următorFOTO: Au vrut să treacă frontiera băuţi bine!