Primăria Municipiului Iași supune dezbaterii publice un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind unele restricții și interdicții în ceea ce privește parcarea vehiculelor grele pe drumurile publice și terenurile aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Iași.

Astfel, municipalitatea vrea interzicerea parcării a vehiculelor de transport marfă și a celor destinate transportului de călători, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe domeniul public sau privat al Municipiului Iași, în parcările de reședință, inclusiv cele din condominii, pe locurile de parcare reglementate sau nereglementate aflate în clădiri sau la nivelul solului pentru un motiv altul decât acela de a îmbarca sau a debarca persoane, de a încărca sau a descărca bunuri, dacă nu este perturbată circulația în zona respectivă.

Instituțiile sau societățile comerciale deținătoare de vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone care transportă mărfuri, utilaje, microbuze, autobuze, autocare etc. destinate transportului de persoane sunt obligate să le parcheze în spații proprii, special amenajate, conform licențelor obținute sau la sediile proprii.

Interdicția va fi valabilă și pentru persoanele juridice sau fizice.

De asemenea, va fi interzisă comercializarea de produse sau prestarea de servicii direct din aceste vehicule, cu excepția celor aflate în spațiile special amenajate în acest scop.

Articolul precedentStații de reîncărcare a automobilelor electrice, în Iași
Articolul următorÎncepe reabilitarea și modernizarea Axei Rutiere Strategice Iași – Suceava