Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

 

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 6 spre 7 decembrie a.c., un bărbat de 31 de ani s-ar fi deplasat la locuinţa bunicii sale, din municipiul Iaşi şi ar fi provocat scandal, încălcând măsura dispusă prin ordinul de protecţie emis împotriva sa, prin care era obligat la păstrarea unei distanţe de 100 de metri faţă de aceasta.

 

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

 

La data de 8 decembrie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

 

Cercetările sunt continuate.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentLege aprobată: Fermierii se pot asocia în sistem corporatist
Articolul următorIașiul are de astăzi trei statui care „vorbesc”