Fiul Principesei Ileana a României şi al arhiducelui de Habsburg este trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi într-un dosar de distrugere.

Conform anchetatorilor, Dominic Lothringen de Habsburg nu a avut grijă de conacul din Poieni, care i-a fost retrocedat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi l-au trimis în judecată pe nepotul Regelui Ferdinand, Dominic Lothringen de Habsburg, într-un dosar de distrugere. Acesta este acuzat că a lăsat în paragină conacul din Poieni din judeţul Iaşi, care i-a fost retrocedat în urmă cu 12 ani.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Habsburg Lothringen Dominic pentru comiterea infracţiunii de distrugere, prevăzută de articolul 253 alin. 1 şi 3 din Codul Penal. Se reţine că, în perioada 2008 – 2017, în calitate de proprietar al monumentului istoric Ansamblul Spitalului, denumit Conacul Poieni din comuna Poieni, comuna Schitu Duca, judeţul Iaşi, înscris în lista monumentelor istorice din anul 2004, inculpatul nu a luat măsurile necesare pentru conservare şi întreţinerea acestui imobil, ceea ce a dus la aducerea imobilului în stare de neîntrebuinţare, de degradare, şi ulterior la distrugere. Dosarul a fost înaintat instanţei de judecată fiind înregistrat la Judecătoria Iaşi, urmând a se dispune în consecinţă”, a declarat Monica Palaghia, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Practic, nepotul Regelui Ferdinand a lăsat clădirea de patrimoniu să se dărâme şi, pentru că nu era păzită, s-a furat aproape tot ce se putea lua.

„Urmărirea penală s-a efectuat cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, persoanele puse sub acuzare au fost audiate, inclusiv prin cerere de asistenţă judiciară internaţională, au fost reprezentaţi în cauză, li s-a adus la cunoştinţă drepturile procesuale şi conţinutul învinuirii, consemnându-se poziţia procesuală a fiecăruia”, a precizat Monica Palaghia.

Deocamdată, procesul de pe rolul Judecătoriei Iaşi se află în camera preliminară.

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi susţin că au sesizat situaţia conacului din Poieni în urmă cu mai bine de zece ani.

 

Articolul precedentDoru Popadiuc a semnat pe două sezoane cu Politehnica Iași
Articolul următorALERTĂ: Focar de febră Q, în România! Ce spune un medic ieșean