Până pe 1 mai 2020 circulația rutieră pe bulevardul Țuțora, între Podu Roș și bulevardul Primăverii, este închisă în vederea executării lucrărilor prevăzute în proiectul cu finanțare europeană „Reabilitarea Infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”. În perioada menționată accesul pe bulevardul Țuțora este să fie permis doar pentru autovehiculele de intervenție (poliție, ambulanță, pompieri etc.).

Dată fiind organizarea de șantier și în vederea micșorării impactului asupra traficului auto, conducerea Primăriei Municipiului Iași a decis ca partea carosabilă a bulevardului Țuțora să rămână deschisă circulației rutiere pe sensul de mers dinspre bulevardul Primăverii spre Podu Roș. Tronsonul respectiv va fi închis complet atunci când constructorii vor interveni și pe această parte a bulevardului.

Imagine

Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași” are o valoare totală de 114.359.729,95 lei (aproape 24 milioane de euro) și presupune reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță și bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora, precum și achiziționarea a cinci tramvaie.

Imagine

În cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iaşi” vor fi modernizaţi 5.720 de metri liniari de cale simplă de rulare, de-a lungul cărora vor fi amenajate 7 staţii de tramvai şi o staţie intermodală cu o suprafaţă de 120 de metri pătraţi. Conform planului, vor fi refăcute trotuarele pe o suprafaţă de 5.184 metri pătraţi, spaţiile verzi pe o arie de 6.079 metri pătraţi, urmând a fi realizată şi reabilitarea carosabilului pe o distanţă de 325 de metri, dar şi construirea de piste pentru biciclişti pe o lungime de 914 metri, pe bulevardul Țuțora.

Imagine

Lucrările de infrastructură sunt executate de asocierea firmelelor Conest SA Iaşi – Mari Vila Com SRL Bucureşti în cadrul unui contract de circa 44 de milioane de lei.

Contractul de finanţare europeană prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1 a fost semnat pe 30 iulie și are o durată totală de implementare de 36 de luni.

Articolul precedentPosturi de medic, scoase la concurs la Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi
Articolul următorPrimarul Iaşului a mers deja la vot!