În perioada 28-30 iunie 2019, în Parcul Copou din Iaşi, va avea loc cea de a XXXVII-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”.

La ediţia din acest an, vor fi prezenţi peste 120 de meşteri din: Argeș, Bistriţa, Cătămărăşti Deal şi Dorohoi – Botoşani, Braniştea – Galaţi, Corund şi Miercurea Ciuc – Harghita, Schitu Stavnic – Voineşti, Iaşi, Baia Mare – Maramureş, Româna-Balş şi Vădastra – Olt, Marginea – Suceava, Măldăeni – Teleorman, Horezu și Lungeşti – Vâlcea, Satu Mare, precum și din Chişinău, Nisporeni, Drochia, Iurceni – Republica Moldova și din regiunea Cernăuţi – Ucraina.

Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova și Ucraina. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

Program

Vineri, 28 iunie

– ora 11.30 – deschiderea oficială a Târgului;

– orele 12.00 – 22.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Sâmbătă, 29 iunie

– orele 8.00 – 22.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Duminică, 30 iunie

– orele 8.00 – 21.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

– ora 21.00 – închiderea Târgului.

Articolul precedentReparații și restricții de circulație pe strada Otilia Cazimir
Articolul următorUn senator PSD de Iași se gândește să plece din partid: „Putem lua în considerare şi o schimbare a numelui partidului”