Primăria Municipiului Iași a reușit obținerea unei noi finanțări europene care va duce la îmbunătățirea calității sistemului educațional. Miercuri, 18 noiembrie, primarul Mihai Chirica a semnat în format electronic contractul de finanțare privind proiectul „Reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 Iași”, aflată în clădirea fostei Policlinici Dermatologice din cartierul Tătărași.

„Este cea de-a patra grădiniță pe care am promis-o ieșenilor. Între timp se lucrează la grădinița din Bucium, unde s-a ajuns cu planșeul peste etajul 1. De asemenea, se lucrează și la grădinița din cartierul Dacia, unde infrastructura a fost realizată deja. Mai mult, a fost finalizat în proporție de 80% proiectul tehnic pentru grădinița din Codrescu, fosta Policlinică cu plată, unde vom muta Grădinița nr. 10. Mai avem o grădiniță în proiectare, respectiv cea de la Școala Gimnazială Ion Simionescu, o grădiniță nouă, în extinderea activității școlare de acolo”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Proiectul a fost depus spre finanțare în luna martie 2019 în Programul Operațional Regional – Obiectiv specific 4.4 „Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă”.
Prin această investiție se dorește reabilitarea, modernizarea și dotarea grădiniței existente prin lucrări de modernizare a corpului de clădire, pe o suprafață construită desfășurată de aproximativ 1.600 de mtri pătrați.
Valoarea totală a proiectului este de 5.830.917,69 lei, inclusiv TVA, din care asistenţa financiară nerambursabilă este în valoare de 5,714,299.33 lei, iar contribuţia solicitantului la cheltuieli eligibile, inclusiv TVA aferent în valoare de 116,618.36 lei.
Implementarea proiectului se va desfășura în perioada 2020-2023.

Efectele acestei investiții majore de care vor beneficia cei 220 de copii înscriși la Grădinița nr. 13 vor fi îmbunătățirea stării bazei tehnico-materiale a unității de învățământ preșcolar și crearea unui cadru educațional modern, care facilitează un proces educațional calitativ și, prin urmare, un context optim pentru atragerea și menținerea în sistemul educațional pe o perioadă cât mai îndelungată a populației de vârstă preșcolară.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 114. Partea bună a pandemiei: au fost curățate autobuzele STB, în sfârșit
Articolul următorUn hoț din Iași a fentat arestul la domiciliu! Acum e în penitenciar