Începând de astăzi și până sâmbătă, 9 mai, între orele 7.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, dacă vremea o va permite, pe strada Cerna.

 

În perioada menționată traficul rutier pe acest tronson va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe rutele marcate în schiță.

„În timpul lucrărilor pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Lucrările vor genera și o serie de modificări în circulația autobuzelor Companiei de Transport Public SA. Astfel, autobuzele de pe traseele 28, 44 și 47 vor circula deviat între Piața Alexandru cel Bun și LIDL Galata pe următorul itinerariu: Piața Alexandru cel Bun – str. Sarmisegetuza – Podul Cicoarei – str. Profesor Narcis Macinoi – str. Cicoarei – Calea Galata – str. Pantelimon Halipa – LIDL Galata (pe ambele sensuri de mers)”, transmit reprezentanții Primăriei Iași.

Articolul precedentAnton Heleșteanu anunță înființarea echipei a doua a Politehnicii Iași
Articolul următorA fost semnat contractual pentru 16 tramvaie noi. Când vor ajunge la Iași