Agenții din cadrul Poliției orașului Târgu Frumos au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale cu privire la faptul că au surprins o tânără în timp ce ar fi încercat să fure produse din magazin.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat o tânără în vârstă de 19 ani, din orașul Podu Iloaiei, care ar fi intrat într-un magazin din orașul Târgu Frumos și ar fi furat o sticlă cu whisky, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunul fiind predat reprezentanților societății.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar cercetările continuă.

Articolul precedentȘoferi descoperiți în neregulă, la câteva zile de la accidentul din Lețcani
Articolul următorMutarea Oficiului Poștal de la Fundația în Păcurari, amânată pentru luna viitoare