Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat faptul că s-au ocupat o parte dintre parohiile disponibile pentru transfer exclusiv pentru preoții din Arhiepiscopia Iașilor. 

Dacă în urmă cu o lună de zile erau chiar și peste 10 parohii disponibile, în momentul de față sunt doar șase parohii disponibile, două dintre ele vacantate de pe data de 29 noiembrie.

Acestea sunt în localitatea Dragalina, județul Botoșani, cu 141 de familii de enoriași, biserică, dar fără casă parohială, și în localitatea Brădicești, din județul Iași, cu 321 de familii ardonate, dar care nu are biserică, ci doar o capelă, și nici casă parohială, scrie ZDI.

O nouă parohie de dimensiuni foarte mari se regăsește pe listele de decembrie – din localitatea Bălușeni, județul Botoșani, 482 de familii arondate, cu biserică și casă parohială. Mai sunt două parohii disponibile în județul Iași, una la Blăgești, alta la Scobâlțeni, în timp ce a șasea se află în județul Neamț, în localitatea Negulești. 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentStart pentru proiectul imobiliar gigant de aproape 2 miliarde de euro la Cluj-Napoca – cel mai mare din România
Articolul următorUn om al străzii a murit de frig. Alte trei persoane au ajuns la spital în șoc hipotermic