Rugăciunea zilei

Rugăciunea tămăduitoare de Sfântul Ştefan

“Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ştefane, cel ce ai preaslăvit pe Dumnezeu în trupul tău de mucenic, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de ispite şi de nevoi, ci te roagă Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea aceasta şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul pornit asupra noastră, pentru păcatele noastre. Roagă-te pentru noi, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi! Roagă-te să depărteze de la noi tot păcatul, ispita, necredinţa, necazul, boala şi mustrarea Lui cea dreaptă şi să ne apere pe noi, poporul Său. Ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm nespusa bunătate a lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin!”

Gândul zilei

„Maica Domnului ne întinde nu  doar brațele, ci ea ne oferă <<casa>> inimii milostive, miloase și generoase, iertătoare și iubitoare! Ne-a spus că a îmbrăcat halatul alb de doctor pentru orice suflet din orice familie, din orice localitate în același timp!”- Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

Citește și Pilda zilei pe realitateaspirituala.net

Articolul precedentProiect curajos încheiat între familia Păcuraru și familia Păunescu – investiții în media, energie și imobiliare. Cea mai ambițioasă strategie de business 
Articolul următorRafila, noi precizări despre IOD: „Sănătatea publică poate fi pusă în pericol de un conflict care se găseşte în vecinătatea României”