Conducerea Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi a iniţiat în această lună două proceduri de achiziţie.

Prima a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) în prima săptămână a lunii şi vizează cumpărarea mai multor butelii cu gaze medicale şi oxigen lichid.

Pentru cele 9 loturi de gaze, Spitalul „Sf. Spiridon“ este dispus să ofere aproape 2.000.000 de lei unei firme care îşi va arăta intenţia de oferi cele cerute şi va cere un preţ rezonabil. Ofertele vor putea fi depuse până pe 3 iunie 2019, la ora 15.00, în SEAP.

Pe 21 mai, reprezentanţii unităţii medicale au postat şi un anunţ de participare pentru achiziţionarea unor dispozitive medicale prin Programul Naţional de Diabet Zaharat, estimate la aproximativ 11,5 milioane de lei.

Lista cu cele necesare cuprinde rezervoare pentru glucometre, adaptor pentru pompa de insulină, sistem de monitorizare continuă a glicemiei, sistem de pompă de insulină cu monitorizare permanentă a glicemiei şi pachet pompă de insulină şi consumabile pentru un an. De asemenea, ofertele trebuie depuse tot în SEAP, până pe 21 iunie 2019.

Pentru ambele achiziţii, principalul criteriu de atribuire va fi preţul cel mai scăzut.

Articolul precedentCondamnat în Italia pentru violențe domestice, prins în Iași
Articolul următorSubstanţele interzise le-au adus câte o pedeapsă