Un individ sa ales cu o pedeapsă din partea magistraţilor, după ce a fost acuzat că a făcut moarte de om.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Iulian V. la zece ani de închisoare, pentru omor.

Instanţa dispune confiscarea de la inculpat a cuţitului folosit la săvârşirea faptei. De asemenea, admite acţiunea formulată de partea civilă C.A. în contradictoriu cu inculpatul şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 10.000 de lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, au menţionat magistraţii ieşeni.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată. Procesul individului a început pe data de 5 iulie 2018. Asta, după ce, pe 17 iunie 2018, el fusese încătuşat.

Potrivit anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, după un conflict care a avut loc întrun bar din satul Gura Bohotin, comuna Gorban, individul ar fi înjunghiat mortal, în zona inimii, un tânăr în vârstă de 23 de ani. Procurorii au mai spus că întreg conflictul ar fi pornit de la o datorie pe care victima ar fi avuto faţă de inculpat.

Articolul precedentREFERENDUM 2018: Prezență scăzută în prima zi de vot
Articolul următorPeste 1.300 de joburi, disponibile pentru şomerii ieşeni