În cursul zilei de marți, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, într-o cauză în care se efectuează urmărirea penală “in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.

De asemenea, procurorii au ridicat mai multe sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziție la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din județul Constanța.

“În cursul anului 2019, un bărbat în vârstă de 44 de ani a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini și înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul rețelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit”, au precizat procurorii ieșeni.

Conform acestora, suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Potrivit Realitatea de Constanța, cel vizat de perchezițiile de marți ale DIICOT Iași este preotul din satul Corona, comuna Albești, județul Constanța, Daniel R.

Acesta a și fost suspendat de Arhiepiscopia Tomisului în urma descinderilor DIICOT Iași, mai arată Realitatea de Constanța.

„Permanența Arhiepiscopiei Tomisului a decis suspendarea din slujire a preotului și declanșarea unei anchete interne. Preotul nu a fost reținut. A fost invitat la audieri și a plecat singur la Iași, unde are loc audierea”, a precizat marți Arhiepiscopia Tomisului, conform Realitatea de Constanța.

Fata de 13 ani, convinsă să trimită material pornografic, este din Iaşi şi se afla în sistemul de protecţie specială al DGASPC, după ce, timp de patru ani a fost crescută de un asistent maternal. În prezent, copila primeşte consiliere psihologică.

Cercetările ar fi fost demarate de către DIICOT Iaşi după sesizarea DGASPC Iaşi, când ocrotitorul ei legal a descoperit în telefonul fetiţei pozele şi filmuleţele care au fost transmise.

Copila se afla de patru ani la un asistent maternal din satul Horlești, comuna Rediu, iar, de trei săptămâni, se află sub protecția specială a DGASPC Iaşi.

Articolul precedentDRAMĂ: A vrut să își ia zilele din cauza depresiei
Articolul următorLucrări la drumul județean 207 M intersecție DN 28 –Alexandru Ioan Cuza