Numărul persoanelor care ajung la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ Iaşi cu simptome ale virusului gripal, sau chiar cu rezultate ale testelor care le confirmă starea, este foarte ridicat.

Numărul de cazuri diagnosticate atât clinic, cât şi cu ajutorul testelor medicale a depăşit 200, dar doctorii de la Spitalul de Boli Infecţioase spun că pentru moment cazurile pe care le au în atenţie nu pun probleme. Cel mai tânăr pacient diagnosticat cu virus gripal la Iaşi a fost un bebeluş de două luni, care a început tratamentul încă de săptămâna trecută. Medicii recomandă tuturor să se ferească pe cât posibil de spaţiile publice, pentru că pericolul încă nu a trecut.

Până în prezent, cinci persoane din judeţul Iaşi au murit din cauza gripei, toate suferind şi de alte afecţiuni. Niciuna dintre persoanele decedate nu a fost vaccinată antigripal.

Din ultimele raportări ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, până acum, la nivel naţional au fost raportate 3.455 de cazuri de gripă clinică.

Articolul precedentSesiune de examene Delf elevi și Delf Dalf
Articolul următorProtest al avocaților ieșeni: vor majorarea onorariilor din oficiu