Un număr de 2.195 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Alte 224 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.

 

Conform ultimelor centralizări, un număr de 149 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 43 persoane au ieșit din carantină.

În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a șase unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.

Structurile IPJ și IJJ au efectuat un număr de 1.295 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite.

Alte misiuni instituționale:

ISU a efectuat 13 misiuni, din care: 4 misiuni de transport către unități spitalicești, 6 misiuni de decontaminare biologică și 3 alte misiuni specifice.

IPJ a efectuat 298 misiuni specifice la 125 de unități verificate.

IJJ a efectuat 23 misiuni, din care: 4 misiuni de patrulare auto (asigurare ordine publică), 5 misiuni de pază la spațiile de carantină, 12 misiuni de cooperre cu IPJ și 2 alte misiuni specifice.

IPTF a efectuat o misiune specifică de cooperare cu IPJ.

Serviciul de Ambulanță Județean a executat 150 misiuni, din care: 61 misiuni de transport către unități spitalicești, 10 misiuni de transport probe biologice, 67 decontaminări biologice şi 12 alte misiuni specifice.

MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective, în colaborare cu IJJ, cu 7 de militari și 7 mijloace auto

DSP a efectuat 51 misiuni, din care: 6 inspecții la centrele de carantină, 45 misiuni specifice (supravegheri).

Articolul precedentCât mai durează chinul ieșenilor obligați să tranziteze Podu Iloaiei, unde se asfaltează
Articolul următorPrimăria Iași vrea să modifice esplanada Teatrului Național